PoeSi

Am sarutat o parte de nor ,

Coloratã , atinsã de-un purumbel

Cu aripi si cu pene de amor,

Dulce sarut fluid, rebel;

Dulce nor sihastru ...

Te vad si parca... nu esti

Si parcã plângi si parcã strigi,

Felii din viata ,de aer, de nori

In zadar asterni ploaie peste stânci,

Lacrimile tale îmi picura în suflet

Si mã fac sã mã simt gol, rãnit

Mã doare fiecare sunet, fiecare plânset

Fiecare semn ,fiecare rãsãrit,

Aer luat de-o parte si împins
Apare rar, usor ca o furtunã,
Te aduce si mã-ndeparteazã dinadins,
Apari rar, usor ca o furtunã;

Dulce si amar delir dispari !
Te duce in alte ceruri mai calde,
Luminate fara ca tu s-apari
Iar eu sa nu stiu niciodata;

Pe-o petala de colb purtat de vant
Ajung, mai intreg, mai ranit,
Incrustat, cicatrizat, rotit
Intr-un vartej de frunze sangerand

Cu-o mânã incerc sa-mi ating parul,
Cu cealalta ce mi-a mai ramas din chip;
Ochiu-mi era deplasat,pe-o parte
Iar gura-mi vorbea de la spate;

Picioru-mi aruncat deoparte
Insista sa culeaga spini dintr-o inima,
Si sa mii aduca lacrimand
Soptindu-mi grabit
Ca sunt o molie fumegand

La rascruce de drumuri stau, proptit
Sub cercul deschis de stele, uimit,
Constat ca toate n- au loc, stãruitoare
Pe-un singur cer cãzãtoare;

Silabe de sunet cald , imbietor
Târându-se ritmic , tremurator
Trãdând voit palacerea, mirosul
Urmelor tale din al 2-lea cer minuscul;

Soare bland, nu mai lumina ,
Peste noi, stand statui,
Peste voi cei de-ai oricui;
Frumisetea-ti calda nu o mai arata;

Nu vreau sa ma mai privesc ,
Spre zarea luminatã in culori orbitoare;
Ci spre adancul pamantului, maro,
Strabatandu-ma o putere trecatoare;

Tu, n-ai decat sa te lasi acoperit,
De umbre negre, moi,
si sa nu-ti pese ca noi,
nu iti mai simtim mangaierea fina;

Hipnotizati de profunzimea pamantului
si de racoarea adancurilor patrunzatoare
incapabili sa cunoastem centrul universului
Ne intrebam,ce-ar fi lumea fara o raza de soare


"Soare bland, nu mai lumina"

Anotimpurile se desfigureaza ca-ntr-o batjocura
Asistam la descompunerea lesurilor de gheata
Care inunda campuri lugubre si pline de ura
in zare o creatura zburatoare arunca venin,
venin negru

Si treci la somnul etern, fara sa mai vrei
Sa mai revezi nici macar o parte din cele traite
Printre oameni de piatra si fiare arse, inegrite
imputite
Adulmecand mirosul pana in adancul propriei constiinte

In stanga este mana rece, a celui mai bun prieten
In dreapta Vorbe goale, iesite din gatul unui sarpe
care se incolaceste injurul meu, si ma sugruma,printr-o umbra
Printr-o sfoara inecata in cuie trecand peste propriu-mi cadavru

Intotdeauna iti revine
In amintire, prima oara,
Primul moment de odinioara,
in care ai fost fericit
Si regreti ca nu mai poti fi;

Regretul adanc al disperari.
Crezi ca tie nu ti se intampla,
Nimic bun in afara de suferinta
Inghesuita intr-un suflet mult prea slab
in care sentimentele nu pot zace
Singuratice si lugubre,
întelese doar de cei care traiesc printre umbre.

It ramane doar sa plangi
Si sa speri, ca odata
Sa mai retriesti ca "prima data",
Insa tu esti singur... si nu ma auzi nimic din ceea ce te inconjoara