PoeSi

Am pierdut o petala cruda

Umbra moale a pamantului ascunde o luna pustie,

Palida, singura printre luciri efemere,

Seaca, pe la colturile negre, miscatoare,

O lacrima incearca sa uite de partea intunecata.

Lacrima din cer ajunge pe pamant, usor...

O prind in mana, ma gadila in palma amar,

O tin strans pentru ca nu vreau sa mor

Fara ca tu sa o vezi ca eu sa dispar.

Am sarutat o parte de nor ,

Coloratã , atinsã de-un purumbel

Cu aripi si cu pene de amor,

Dulce sarut fluid, rebel;

Dulce nor sihastru ...

Te vad si parca... nu esti

Si parcã plângi si parcã strigi,

Felii din viata ,de aer, de nori

In zadar asterni ploaie peste stânci,

Lacrimile tale îmi picura în suflet

Si mã fac sã mã simt gol, rãnit

Mã doare fiecare sunet, fiecare plânset

Fiecare semn ,fiecare rãsãrit,

Aer luat de-o parte si împins
Apare rar, usor ca o furtunã,
Te aduce si mã-ndeparteazã dinadins,
Apari rar, usor ca o furtunã;

Dulce si amar delir dispari !
Te duce in alte ceruri mai calde,
Luminate fara ca tu s-apari
Iar eu sa nu stiu niciodata;

Pe-o petala de colb purtat de vant
Ajung, mai intreg, mai ranit,
Incrustat, cicatrizat, rotit
Intr-un vartej de frunze sangerand

Cu-o mânã incerc sa-mi ating parul,
Cu cealalta ce mi-a mai ramas din chip;
Ochiu-mi era deplasat,pe-o parte
Iar gura-mi vorbea de la spate;

Picioru-mi aruncat deoparte
Insista sa culeaga spini dintr-o inima,
Si sa mii aduca lacrimand
Soptindu-mi grabit
Ca sunt o molie fumegand

La rascruce de drumuri stau, proptit
Sub cercul deschis de stele, uimit,
Constat ca toate n- au loc, stãruitoare
Pe-un singur cer cãzãtoare;

Silabe de sunet cald , imbietor
Târându-se ritmic , tremurator
Trãdând voit palacerea, mirosul
Urmelor tale din al 2-lea cer minuscul;

Soare bland, nu mai lumina ,
Peste noi, stand statui,
Peste voi cei de-ai oricui;
Frumisetea-ti calda nu o mai arata;

Nu vreau sa ma mai privesc ,
Spre zarea luminatã in culori orbitoare;
Ci spre adancul pamantului, maro,
Strabatandu-ma o putere trecatoare;

Tu, n-ai decat sa te lasi acoperit,
De umbre negre, moi,
si sa nu-ti pese ca noi,
nu iti mai simtim mangaierea fina;

Hipnotizati de profunzimea pamantului
si de racoarea adancurilor patrunzatoare
incapabili sa cunoastem centrul universului
Ne intrebam,ce-ar fi lumea fara o raza de soare


"Soare bland, nu mai lumina"