marți, 3 noiembrie 2009

Al tãu zâmbet trist

Stau într-un colt, pe-o coajã de arţar,

Respir greu, m-ãnfioara al tãu zâmbet,

Zidind regrete pe al simţului etern hotar.

în a demnitaţii amintire arunc o lacrimã,

Ca o piatrã funerarã ... drept în iad

Cãtre tine si-al tau zâmbet îndoliat

Şi mã rog, şi-ascult, şi-aştept, neincetat

în mormântul negru si adânc ,

Mi-e frig iar tu n-apari în umbra crucii mele.

2 comentarii:

setedeaer spunea...

"...zambet indoliat"...exista in orice colt ...dar ochi care sa il citeasca ... sunt putini!

Roxana spunea...

Versuri triste, dar foarte frumoase :)