marți, 3 noiembrie 2009
Al tãu zâmbet trist
Stau într-un colt, pe-o coajã de arţar,
Respir greu, m-ãnfioara al tãu zâmbet,
Zidind regrete pe al simţului etern hotar.
în a demnitaţii amintire arunc o lacrimã,
Ca o piatrã funerarã ... drept în iad
Cãtre tine si-al tau zâmbet îndoliat
Şi mã rog, şi-ascult, şi-aştept, neincetat
în mormântul negru si adânc ,
Mi-e frig iar tu n-apari în umbra crucii mele.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
"...zambet indoliat"...exista in orice colt ...dar ochi care sa il citeasca ... sunt putini!
Versuri triste, dar foarte frumoase :)
Trimiteți un comentariu