marți, 5 mai 2009

Al 3-lea cer


Pe-o petala de colb purtat de vant
Ajung, mai intreg, mai ranit,
Incrustat, cicatrizat, rotit
Intr-un vartej de frunze sangerand

Cu-o mânã incerc sa-mi ating parul,
Cu cealalta ce mi-a mai ramas din chip;
Ochiu-mi era deplasat,pe-o parte
Iar gura-mi vorbea de la spate;

Picioru-mi aruncat deoparte
Insista sa culeaga spini dintr-o inima,
Si sa mii aduca lacrimand
Soptindu-mi grabit
Ca sunt o molie fumegand


3 comentarii:

Catherine spunea...

Superb!

A.D spunea...

atat de frumos...

Anonim spunea...

nu stiu de ce, dar frunza imi inspira incredere.
poate dupa ce-a trecut prin ce-a trecut, acum se simte linistita..probabil nimic nu i se va mai intampla..in afara de marea iesire.